Proiectul a urmărit realizarea unui obiect complex în care relația formă-funcțiune nu mai este un dualism, ci o sinergie care aspiră la design integral. Scopul era redefinirea formei ca o multitudine de efecte și conditii, o relație dinamică care este atât percepută de către privitor, cât și supusă interacțiunii cu acesta.

Punctul de plecare a fost studiul cubului și a modului în care acesta poate fi perceput de către privitor în mai multe ipostaze sau etape. Propunerile inițiale s-au constituit în această direcție, prin generarea cu ajutorul unor planuri interioare a unor diferite imagini. Planurile acestea erau definite de fețele cubului, dând naștere unei configurații aparent haotică, sar ordonată prin punctul de percepție.

S-a pus problema percepției în sine și a modului în care omul va intercționa cu această structură. Efectul de perspectivă este un factor determinant al proiectului, întrucât, dincolo de reprezentările standard ale unui obiect de arhitectură: vederi, secțiuni, planuri, el este perceput în mărime reală prin acest filtru perspectiv. De la premisa aceasta, s-a conturat ideea conform căreia putem controla aceste perspective din diverse puncte pentru a genera diverse imagini, ipostaze ale structurii și ale cubului insuși.

Speculând persectiva și tehnica Anamorfozei, s-a dorit transpunerea cubului dat în alte ipostaze controlate printr-un parcurs în jurul său, astfel încât, din diverse puncte se conturează imagini diferite, iar dintr-un punct atent definit, se înfățișează imaginea dorită, și aceea a descompunerii sale într-un caroiaj, urmând ca acesta sa se recompuna ulterior.